Origami
Origami 折り紙 este o tehnica prin care putem reda diferite reprezentari ale lumii inconjuratoare folosind o bucata de hartie si punand in practica o serie de tehnici specifice acestei arte.
Origami este definit azi drept arta plierii hartiei, prin aceasta intelegandu-se intregul proces pe care trebuie sa il parcurga o persoana pana ce obtine un rezultat – forma unui animal, a unui obiect etc. Origami a fost definit ca forma a unei reprezentari vizuale caracterizata in principal de procesul impaturirii hartiei din care se confectioneaza aceasta.
Originea acestui cuvant – origami – este de regasit in limba japoneza cu intelesurile a doua cuvinte: oru 折る care este verbul „a impaturi” si kami 紙 care inseamna „hartie”; asadar, origami inseamna „hartie impaturita”.
Tehnica prin care se confectioneaza un obiect este guvernata de criterii matematice, figuri geometrice si un model de indoituri ce trebuie urmate cu strictete, pas cu pas, fara a neglija vreuna dintre ele. Desi pare complicat, origami utilizeaza un numar redus de impaturiri; frumusetea acestei arte consta insa in nenumaratele moduri in care pot fi combinate aceste impaturiri. De cele mai multe ori, aceste reprezentari incep de la o bucata de hartie de forma patrata care poate varia din punct de vedre cromatic; cel mai important lucru este faptul ca toate figurile la care se ajunge in urma impaturirii hartiei se fac fara ca hartia respectiva sa fie taiata sau lipita.
Scurt istoric
Originea acestei arte pare a fi chineza, fiind introdusa in Japonia in jurul secolului VI de catre calugarii budisti.
Chiar primul inteles al acestui termen nu a fost cel pe care il stim noi in ziua de azi; in trecut, acest termen se referea la certificate de hartie. La prima vedere, nu par sa aiba nicio legatura. Insa exista una: aceste certificate de hartie erau impaturite intr-un anumit mod conform unor obiceiuri mai vechi, in asa fel incat sa nu existe vreo sansa ca cineva sa faca vreo copie neautorizata a acestor certificate; de exemplu, diplomele maestrilor. Mai tarziu, aceste hartii impaturite au ajuns sa fie folosite pentru certificatele care insoteau obiecte de valoare, destinate unor anumite persoane, precum cadouri sau sabii. Termenul de origami se referea strict la aceste documente, in timp ce un alt termen, origami tsuki, se referea la certificatele care insoteau obiectele mentionate mai sus.
Era Edo (1603-1868) este perioada in care apare primul manual de origami, avand titlul “Secretul celor 1000 de cocori”, care a fost publicat in anul 1797, aceasta arta fiind transmisa pana atunci pe cale orala. Din acest moment vor aparea si alte manuale care au dus la imbogatirea si dezvoltarea acestei arte a plierii hartiei.
Pe la inceputul secolului XVIII, cuvantul origami a ajuns sa desemneze ocazional un alt fel de impaturire ceremoniala care purta numele de tsutsumi 包み; acest din urma termen se refera la ambalajele formale, de ocazie, care se folosesc, desigur, la ocazii speciale.
In timpul erei Meiji (1868-1912) arta plierii hartiei a fost folosita ca metoda educationala in gradinitele si scolile primare japoneze. Desi la inceput practicarea in scoli a acestei arte a fost privita negativ, cu timpul a inceput sa fie considerata importanta si a inceput sa fie privita cu entuziasm. Motivele pentru care s-a produs aceasta schimbare nu sunt putine; iata unele dintre ele: existenta unor elemente de originalitate si creativitate, stimularea gandirii si a fanteziei, dezvoltarea simtului tactil, adancirea intuitiei despre forma esentiala a unui obiect – obiectele fiind simplificate si reduse la cateva trasaturi definitorii, etc.
Abia pe la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX a inceput origami sa fie perceput drept o metoda de recreare, perceptie ce ne este cunoscuta si noua in ziua de azi.
Plierea hartiei a fost practicata la inceput doar de catre familiile nobiliare, in special de catre femeile de la curte. Cresterea comertului a dus la raspandirea hartiei in Japonia, iar origami a devenit o arta accesibila atat celor bogati cat si japonezilor obisnuiti care duceau o viata mai modesta.
Arta moderna a plierii hartiei exista datorita lui Akira Yoshizawa, cel mai influent si entuziast artist japonez de origami al secolului al XX-lea. Incepand cu anii ’30, Akira Yoshizawa a creat sute de modele inspirate din viata de zi cu zi. Akira Yoshizawa impreuna cu americanul Sam Randlett sunt creatorii sistemului de invatare a artei origami bazat pe simboluri conventionale si scheme din sageti si linii continue si intrerupte. Robert Harbin a pus bazele unei terminologii specifice, combinata mai tarziu cu reprezentarea prin linii punctate a lui Akira Yoshizawa, toate acestea fiind publicate de Samuel Randlett in anul 1961.
Materialul folosit
Materialul folosit in cazul acestei arte este hartia. Alegerea in ceea ce priveste tipul de hartie ce urmeaza a fi impaturita este foarte importanta deoarece aceasta afecteaza procesul de impaturire si aspectul final al reprezentarii.
Se poate folosi hartie normala cu greutatea de 70–90 g/m² pentru figurile ce presupun impaturiri usoare. Bucati de hartie mai grele, de 100 g/m² sau mai mult, pot fi impaturite dupa ce au fost udate; aceasta tehnica permite o modelare mai exacta a modelului care devine mai rezistent si mai robust dupa ce se usuca.
Hartia speciala pentru origami, la care se face referire de cele mai multe ori prin termenul de kami, se vinde in pachete gata pregatite, avand dimensiuni diferite intre 2.5 cm si 25 cm sau chiar mai mult. De obicei, aceasta hartie este colorata pe o parte si alba pe partea opusa; cu toate acestea, exista si hartii colorate pe ambele parti sau cu mai multe nuante pe aceeasi parte.
Hartia care se foloseste pentru origami se numeste washi si este folosita cel mai mult in Japonia. Washi este in general mai tare decat hartia normala confectionata din copac si este utilizata in foarte multe arte traditionale.
Tipuri de origami
Exista multe stiluri de origami, acestea pornind de la cele mai simple compozitii pana la compozitii extraordinar de complexe alcatuite din mai multe unitati origami, precum si reprezentari formate din doua sau mai multe coli de hartie care se unesc la sfarsit, devenind astfel o singura figura.
Origami este definit azi drept arta plierii hartiei, prin aceasta intelegandu-se intregul proces pe care trebuie sa il parcurga o persoana pana ce obtine un rezultat – forma unui animal, a unui obiect etc. Origami a fost definit ca forma a unei reprezentari vizuale caracterizata in principal de procesul impaturirii hartiei din care se confectioneaza aceasta.
Originea acestui cuvant – origami – este de regasit in limba japoneza cu intelesurile a doua cuvinte: oru 折る care este verbul „a impaturi” si kami 紙 care inseamna „hartie”; asadar, origami inseamna „hartie impaturita”.
Tehnica prin care se confectioneaza un obiect este guvernata de criterii matematice, figuri geometrice si un model de indoituri ce trebuie urmate cu strictete, pas cu pas, fara a neglija vreuna dintre ele. Desi pare complicat, origami utilizeaza un numar redus de impaturiri; frumusetea acestei arte consta insa in nenumaratele moduri in care pot fi combinate aceste impaturiri. De cele mai multe ori, aceste reprezentari incep de la o bucata de hartie de forma patrata care poate varia din punct de vedre cromatic; cel mai important lucru este faptul ca toate figurile la care se ajunge in urma impaturirii hartiei se fac fara ca hartia respectiva sa fie taiata sau lipita.
Scurt istoric
Originea acestei arte pare a fi chineza, fiind introdusa in Japonia in jurul secolului VI de catre calugarii budisti.
Chiar primul inteles al acestui termen nu a fost cel pe care il stim noi in ziua de azi; in trecut, acest termen se referea la certificate de hartie. La prima vedere, nu par sa aiba nicio legatura. Insa exista una: aceste certificate de hartie erau impaturite intr-un anumit mod conform unor obiceiuri mai vechi, in asa fel incat sa nu existe vreo sansa ca cineva sa faca vreo copie neautorizata a acestor certificate; de exemplu, diplomele maestrilor. Mai tarziu, aceste hartii impaturite au ajuns sa fie folosite pentru certificatele care insoteau obiecte de valoare, destinate unor anumite persoane, precum cadouri sau sabii. Termenul de origami se referea strict la aceste documente, in timp ce un alt termen, origami tsuki, se referea la certificatele care insoteau obiectele mentionate mai sus.
Era Edo (1603-1868) este perioada in care apare primul manual de origami, avand titlul “Secretul celor 1000 de cocori”, care a fost publicat in anul 1797, aceasta arta fiind transmisa pana atunci pe cale orala. Din acest moment vor aparea si alte manuale care au dus la imbogatirea si dezvoltarea acestei arte a plierii hartiei.
Pe la inceputul secolului XVIII, cuvantul origami a ajuns sa desemneze ocazional un alt fel de impaturire ceremoniala care purta numele de tsutsumi 包み; acest din urma termen se refera la ambalajele formale, de ocazie, care se folosesc, desigur, la ocazii speciale.
In timpul erei Meiji (1868-1912) arta plierii hartiei a fost folosita ca metoda educationala in gradinitele si scolile primare japoneze. Desi la inceput practicarea in scoli a acestei arte a fost privita negativ, cu timpul a inceput sa fie considerata importanta si a inceput sa fie privita cu entuziasm. Motivele pentru care s-a produs aceasta schimbare nu sunt putine; iata unele dintre ele: existenta unor elemente de originalitate si creativitate, stimularea gandirii si a fanteziei, dezvoltarea simtului tactil, adancirea intuitiei despre forma esentiala a unui obiect – obiectele fiind simplificate si reduse la cateva trasaturi definitorii, etc.
Abia pe la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX a inceput origami sa fie perceput drept o metoda de recreare, perceptie ce ne este cunoscuta si noua in ziua de azi.
Plierea hartiei a fost practicata la inceput doar de catre familiile nobiliare, in special de catre femeile de la curte. Cresterea comertului a dus la raspandirea hartiei in Japonia, iar origami a devenit o arta accesibila atat celor bogati cat si japonezilor obisnuiti care duceau o viata mai modesta.
Arta moderna a plierii hartiei exista datorita lui Akira Yoshizawa, cel mai influent si entuziast artist japonez de origami al secolului al XX-lea. Incepand cu anii ’30, Akira Yoshizawa a creat sute de modele inspirate din viata de zi cu zi. Akira Yoshizawa impreuna cu americanul Sam Randlett sunt creatorii sistemului de invatare a artei origami bazat pe simboluri conventionale si scheme din sageti si linii continue si intrerupte. Robert Harbin a pus bazele unei terminologii specifice, combinata mai tarziu cu reprezentarea prin linii punctate a lui Akira Yoshizawa, toate acestea fiind publicate de Samuel Randlett in anul 1961.
Materialul folosit
Materialul folosit in cazul acestei arte este hartia. Alegerea in ceea ce priveste tipul de hartie ce urmeaza a fi impaturita este foarte importanta deoarece aceasta afecteaza procesul de impaturire si aspectul final al reprezentarii.
Se poate folosi hartie normala cu greutatea de 70–90 g/m² pentru figurile ce presupun impaturiri usoare. Bucati de hartie mai grele, de 100 g/m² sau mai mult, pot fi impaturite dupa ce au fost udate; aceasta tehnica permite o modelare mai exacta a modelului care devine mai rezistent si mai robust dupa ce se usuca.
Hartia speciala pentru origami, la care se face referire de cele mai multe ori prin termenul de kami, se vinde in pachete gata pregatite, avand dimensiuni diferite intre 2.5 cm si 25 cm sau chiar mai mult. De obicei, aceasta hartie este colorata pe o parte si alba pe partea opusa; cu toate acestea, exista si hartii colorate pe ambele parti sau cu mai multe nuante pe aceeasi parte.
Hartia care se foloseste pentru origami se numeste washi si este folosita cel mai mult in Japonia. Washi este in general mai tare decat hartia normala confectionata din copac si este utilizata in foarte multe arte traditionale.
Tipuri de origami
Exista multe stiluri de origami, acestea pornind de la cele mai simple compozitii pana la compozitii extraordinar de complexe alcatuite din mai multe unitati origami, precum si reprezentari formate din doua sau mai multe coli de hartie care se unesc la sfarsit, devenind astfel o singura figura.
- Origami matematic – acesta nu este un tip propriu-zis de origami deoarece constituie baza de la care pornesc toate miscarile ce trebuie urmate cand se confectioneaza o figura.
- Origami tehnic – este cunoscut si sub numele de origami sekkei si acest tip de origami s-a dezvoltat odata cu cel matematic, asimiland miscarile celui matematic si dezvoltandu-l. Aceasta tehnica a fost inventata si extrem de fructificata de catre Robert Lang, Meguro Toshiyuki si altii; aceasta presupune existenta unor modele extrem de complexe (cum ar fi efectuarea in cel mai mic detaliu a unor insecte cu foarte multe picioare, sau a corpului omenesc). Cel mai important element din cadrul acestei tehnici este respectarea ordinii indoiturilor ce trebuie executate pana se ajunge la forma dorita. Aceasta tehnica a modelelor indoiturilor este singura metoda prin care pot fi create forme complexe si singura metoda sigura prin care se poate ajunge la forma dorita – cu conditia ca ordinea acestor impaturiri sa fie respectata cu strictete.
- Origami traditional – acest tip de origami se refera la crearea unei reprezentari a unui obiect oarecare prin plierea hartiei, fara a o taia si fara a folosi lipiciul.
- Origami modular – se refera la crearea unor modele de baza, de obicei identice, care sunt apoi combinate si asamblate astfel incat sa rezulte o figura complexa (de exemplu, formarea mai multor cuburi mici care pot fi apoi asamblate astfel incat sa formam un cub mai mare si mai complex).
- Origami in miscare – reprezinta acele figuri care presupun miscarea lor cu mana dupa ce sunt executate (de exemplu broasca, pe care o putem face sa sara).
- Origami Kasane – este stilul care are drept principala caracteristica folosirea mai multor foi de hartie de culori diferite care sunt impaturite in asa fel incat se vad toate culorile pe o parte sau mai multe parti.
- Origami poveste – este vorba despre impaturirea unei foi de hartie astfel incat sa rezulte o anumita figura, dupa care aceasta figura este pliata mai departe, devenind reprezentarea unui alt obiect si asa mai departe; se inventeaza o poveste pentru fiecare figura astfel incat sa aiba legatura intre ele.