Muzica
Koto
Strămoşul instrumentului koto îşi are rădăcinile pe continentul asiatic. Totuşi ca şi pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă dintre ţiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest corp, elegant, alungit şi uşor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri şi, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec, diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de bază în timpul compoziţiei.Corzile sunt pişcate de trei pene (tsume) din fildeş, purtate pe degetele de la mâna dreaptă, mijlociu şi inelar. Sunetul fiecărei corzi poate fi modificat, crescut cu un semiton, un ton sau un ton şi jumătate, în funcţie de preferinţă. Cea mai mare parte a repertoriului tradiţional implică koto ca acompaniament pentru voce, în recitarea unor poeme clasice. Compoziţii recente utilizează koto in solo instrumental sau ansambluri pur instrumentale.
Părintele stilului modern de interpretare la koto este Yatsuhashi Kengyo (1614-1685). Cu inovaţiile sale aduse stilului şi tehnicii, muzica s-a îndepărtat de stilul aristocratic devenind mult mai accesibilă şi populară. Unul dintre cei mai distinşi compozitori de koto, ale cărui piese conţineau, în majoritate şi versuri, este Rentaro Taki (1879-1903). Un mare compozitor al genului este Michio Miyagi (1884-1956). Acest geniu orb a lansat peste 300 de compoziţii şi numeroase inovaţii tehnice cum ar fi koto bass cu 17 corzi.
Hiroaki Zakoji, (jap. 座光寺公明 Zakoji Hiroaki), s-a nǎscut la 20 ianuarie1958 în Tokio şi a crescut în Hokkaidō. El a fost un compozitor şi un pianist japonez. A studiat compoziţia cu maestrul Masanobu Rimura în timp ce era elev la liceu în Hokkaido. A studiat în continuare la Institutul de Artǎ al Universitǎţii Nihon din Tokio, a învǎţat compoziţia cu profesorul Kiyohiko Kijima şi pian sub îndrumarea lui Midori Matsuya. De asemenea a studiat compoziţia cu Roh Ogura în Kamakura. In 1982, a organizat Ansamblul Tokio Shin-Wagaku care interpreta în mod regulat muzica sa precum şi muzica altor tineri compozitori. In 1985, a fost reprezentat în concertul IGNM (Internazionale Gesellschaft für Neue Musik) care a avut loc la Basel, Elveţia. In aprilie 1986, el s-a reîntors la Basel unde a compus şi interpretat Op.36, “Piano Piece III”. El a cǎlǎtorit de asemenea în Spania şi Danemarca şi a scris un eseu pentru o revistǎ de specialitate. In iunie 1986, el a fost unul dintre finaliştii Concursului Internaţional de Muzicǎ Budistǎ din Tokio şi Opusul sǎu nr.18 “Continuum” a fost reprezentat pentru prima oarǎ de cǎtre Orchestra Simfonicǎ din Tokio sub conducerea maestrului Hiroyuki Iwaki. El a murit la 29 ianuarie 1987 în Tokio, la numai cîteva zile dupǎ împlinirea vîrstei de 29 de ani, din cauza unui violent atac de cord.
A lǎsat în urma sa 38 de lucrǎri scrise în scurta sa viaţǎ de numai 28 de ani (1958-1987).
Strămoşul instrumentului koto îşi are rădăcinile pe continentul asiatic. Totuşi ca şi pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă dintre ţiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest corp, elegant, alungit şi uşor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri şi, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec, diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de bază în timpul compoziţiei.Corzile sunt pişcate de trei pene (tsume) din fildeş, purtate pe degetele de la mâna dreaptă, mijlociu şi inelar. Sunetul fiecărei corzi poate fi modificat, crescut cu un semiton, un ton sau un ton şi jumătate, în funcţie de preferinţă. Cea mai mare parte a repertoriului tradiţional implică koto ca acompaniament pentru voce, în recitarea unor poeme clasice. Compoziţii recente utilizează koto in solo instrumental sau ansambluri pur instrumentale.
Părintele stilului modern de interpretare la koto este Yatsuhashi Kengyo (1614-1685). Cu inovaţiile sale aduse stilului şi tehnicii, muzica s-a îndepărtat de stilul aristocratic devenind mult mai accesibilă şi populară. Unul dintre cei mai distinşi compozitori de koto, ale cărui piese conţineau, în majoritate şi versuri, este Rentaro Taki (1879-1903). Un mare compozitor al genului este Michio Miyagi (1884-1956). Acest geniu orb a lansat peste 300 de compoziţii şi numeroase inovaţii tehnice cum ar fi koto bass cu 17 corzi.
Hiroaki Zakoji, (jap. 座光寺公明 Zakoji Hiroaki), s-a nǎscut la 20 ianuarie1958 în Tokio şi a crescut în Hokkaidō. El a fost un compozitor şi un pianist japonez. A studiat compoziţia cu maestrul Masanobu Rimura în timp ce era elev la liceu în Hokkaido. A studiat în continuare la Institutul de Artǎ al Universitǎţii Nihon din Tokio, a învǎţat compoziţia cu profesorul Kiyohiko Kijima şi pian sub îndrumarea lui Midori Matsuya. De asemenea a studiat compoziţia cu Roh Ogura în Kamakura. In 1982, a organizat Ansamblul Tokio Shin-Wagaku care interpreta în mod regulat muzica sa precum şi muzica altor tineri compozitori. In 1985, a fost reprezentat în concertul IGNM (Internazionale Gesellschaft für Neue Musik) care a avut loc la Basel, Elveţia. In aprilie 1986, el s-a reîntors la Basel unde a compus şi interpretat Op.36, “Piano Piece III”. El a cǎlǎtorit de asemenea în Spania şi Danemarca şi a scris un eseu pentru o revistǎ de specialitate. In iunie 1986, el a fost unul dintre finaliştii Concursului Internaţional de Muzicǎ Budistǎ din Tokio şi Opusul sǎu nr.18 “Continuum” a fost reprezentat pentru prima oarǎ de cǎtre Orchestra Simfonicǎ din Tokio sub conducerea maestrului Hiroyuki Iwaki. El a murit la 29 ianuarie 1987 în Tokio, la numai cîteva zile dupǎ împlinirea vîrstei de 29 de ani, din cauza unui violent atac de cord.
A lǎsat în urma sa 38 de lucrǎri scrise în scurta sa viaţǎ de numai 28 de ani (1958-1987).