Culorile Toamnei
Coloritul frunzelor toamna ofera spectacole naturale splendide in toate locurile unde sunt copaci cu frunze cazatoare. Sunt locuri in lume unde turismul este in floare in aceasta perioada a anului ca urmare a acestui fenomen, cum ar fi New England in Statele Unite. Totusi, se pare ca nicaieri nu are o asemenea amploare ca in Japonia.
Fenomenul este paralel cu cel care are loc in primavara, si anume inflorirea ciresilor, care constituie un prilej pentru toata lumea, atat japonezi cat si turisti straini, sa iasa in parcuri si gradini pentru a-i admira si pentru a petrece un timp placut. Acelasi lucru se petrece toamna, cand varietatea culorilor si a peisajului constituie o ocazie pentru a face nenumarate poze, care nu vor fi niciodata aceleasi de la un an la altul. Aceste doua fenomene sunt cu atat mai spectaculoase in Japonia, cu cat sunt ca doua miscari opuse in ceea ce priveste directia de deplasare: daca inflorirea ciresilor porneste din sud, din Okinawa si Kyushu, pe la sfarsitul lunii martie, ajungand in Hokkaido pe la inceputul lunii mai, ingalbenirea frunzelor incepe invers, din Hokkaido, in septembrie, ajungand in sud, in Kyushu, chiar pe la inceputul lui decembrie. „Ingalbenire” este un termen impropriu pentru ceea ce se desfasoara de fapt in fata ochilor toamna; este vorba mai mult de o varietate de rosu in toate nuantele posibile, de la portocaliu si roz pana la purpuriu si visiniu, presarat pe alocuri cu galben si verde.
Kouyou 紅葉 este mai spectaculos in zonele muntoase, dar exista si locuri speciale unde se pot face vizite, mai ales in gradinile templelor de pe langa Kyoto si Tokyo, astfel ca turistii se pot bucura atat de frumusetea arhitecturii traditionale cat si de cea a naturii in flacari, cum mai este uneori descris peisajul de toamna japoneza. Dintre locurile cele mai cunoscute sunt gradina templului Tokufuji din Kyoto si gradina Rikugien din centrul Tokyo-ului, locuri care devin foarte aglomerate in lunile de toamna datorita turistilor. Acestea sunt departe de a fi singurele atractii; de fapt, se pot face tururi turistice urmarind desfasurarea fenomenului pe tot cuprinsul tarii. Totusi, se spune ca unul dintre secretele pe care un turist trebuie sa le stie cand face un astfel de tur este ca nu trebie sa se grabeasca sa vada cat mai mult, si aceasta dintr-un motiv cat se poate de prozaic;si anume pentru a se evita oboseala provocata atat de atmosfera impunatoare din temple cat si de incarcatura coloristica a naturii. Cel mai potrivit timp pentru a admira peisajul de toamna este dimineata devreme, si aceasta din cel putin doua motive: primul ar fi faptul ca astfel se evita aglomeratia de mai tarziu cu cozi aproape interminabile pentru vizitarea templelor si altarelor, iar un al doilea motiv ar fi faptul ca se poate contempla in liniste, in reculegere, intr-un loc separat de tumultul orasului.
Obiceiul admirarii frunzelor de toamna este unul stravechi in Japonia, fiind numit momijigari 紅葉狩り (garu, „a urmari”, „a vana”) mentionari ale sale fiind intalnite in poeme vechi. Inca din periada Heian (710-1185) membrii curtilor nobiliare obisnuiau sa iasa in natura in aceasta perioada a anului pentru a cauta inspiratie pentru poemele sau cantecele pe care le compuneau, sau pur si simplu pentru a aduna frunzele cele mai frumoase. Astazi, evident ca aceste practici nu mai sunt in uz decat poate pentru boemi; se profita mai degraba de ocazie pentru a face excursii in munte si la temple. Una dintre expresiile japoneze prin care se descrie un munte cu momiji este yamaga moeru 山が燃える, sau „muntele este in foc”, „muntele arde”, imagine care cu siguranta contrasteaza puternic cu frigul iernii ce trebuie sa vina; poate de aceea momijigari este atat de indragit.
Raspunzator in mare parte pentru spectacolul natural este artarul japonez sau momiji, care exista intr-o mare varietate de specii, fiind folosit adeseori in gradinarit, datorita varietatii formelor coroanei si ale frunzelor. Mai mult, culorile pe care frunzele le pot lua toamna sunt si ele diferite de la o specie la alta, mergand de la rosu aprins pana la auriu sau galben pal. Momiji a ajuns astfel sa denumeasca nu numai frunzele rosii de artar, ci intregul frunzis de toamna, si chiar si alte lucruri de culoare rosie: astfel, exista un verb momizu care inseamna „a colora (ceva) in rosu”, precum si un tip de mancare din ridiche japoneza rasa care se numeste momiji oroshi 紅葉卸し. O alta specie de artar japonez este kaede 楓 cu o varietate asemanatoare in colorit; icho 銀杏 este denumirea japoneza a copacului gingko, destul de raspandit in Japonia, ca de altfel in intreaga Asie, care in toamna are culoarea galbena. Kouyou este un fenomen care ii cuprinde in vraja lui pe toti japonezii, comparabil cu febra Craciunului din tarile occidentale. Chiar si peisajul urban face reclama shimbarilor din natura: decoratiile vitrinelor din magazine devin toate inspirate de culorile si formele toamnei si pana si mancarea din restaurante face trimitere la ceea ce se poate vedea in natura, ilustrand si sub aceasta forma proverbialul atasament al japonezilor fata de natura in desfasurarea ei sezoniera. Felul in care se desfasoara fenomenul este chiar urmarit cu atentie, astfel ca unul dintre reportajele emisiunilor de stiri din aceasta perioada urmareste si raporteaza pentru telespectatori traseul si transformarile frunzisului de toamna, la fel cu se intampla si in cazul infloririi florilor de cires. Aceste doua evenimente naturale sunt foarte importante pentru japonezi, intr-un fel definindu-le identitatea. Daca veti calatori in Japonia in oricare dintre aceste perioade vi se va spune despre fiecare ca e cea mai frumoasa a anului; nu se pot hotari nici ei, si daca veti avea norocul sa vedeti Japonia si toamna si primavara, poate ca nu va veti putea hotari nici voi...
Fenomenul este paralel cu cel care are loc in primavara, si anume inflorirea ciresilor, care constituie un prilej pentru toata lumea, atat japonezi cat si turisti straini, sa iasa in parcuri si gradini pentru a-i admira si pentru a petrece un timp placut. Acelasi lucru se petrece toamna, cand varietatea culorilor si a peisajului constituie o ocazie pentru a face nenumarate poze, care nu vor fi niciodata aceleasi de la un an la altul. Aceste doua fenomene sunt cu atat mai spectaculoase in Japonia, cu cat sunt ca doua miscari opuse in ceea ce priveste directia de deplasare: daca inflorirea ciresilor porneste din sud, din Okinawa si Kyushu, pe la sfarsitul lunii martie, ajungand in Hokkaido pe la inceputul lunii mai, ingalbenirea frunzelor incepe invers, din Hokkaido, in septembrie, ajungand in sud, in Kyushu, chiar pe la inceputul lui decembrie. „Ingalbenire” este un termen impropriu pentru ceea ce se desfasoara de fapt in fata ochilor toamna; este vorba mai mult de o varietate de rosu in toate nuantele posibile, de la portocaliu si roz pana la purpuriu si visiniu, presarat pe alocuri cu galben si verde.
Kouyou 紅葉 este mai spectaculos in zonele muntoase, dar exista si locuri speciale unde se pot face vizite, mai ales in gradinile templelor de pe langa Kyoto si Tokyo, astfel ca turistii se pot bucura atat de frumusetea arhitecturii traditionale cat si de cea a naturii in flacari, cum mai este uneori descris peisajul de toamna japoneza. Dintre locurile cele mai cunoscute sunt gradina templului Tokufuji din Kyoto si gradina Rikugien din centrul Tokyo-ului, locuri care devin foarte aglomerate in lunile de toamna datorita turistilor. Acestea sunt departe de a fi singurele atractii; de fapt, se pot face tururi turistice urmarind desfasurarea fenomenului pe tot cuprinsul tarii. Totusi, se spune ca unul dintre secretele pe care un turist trebuie sa le stie cand face un astfel de tur este ca nu trebie sa se grabeasca sa vada cat mai mult, si aceasta dintr-un motiv cat se poate de prozaic;si anume pentru a se evita oboseala provocata atat de atmosfera impunatoare din temple cat si de incarcatura coloristica a naturii. Cel mai potrivit timp pentru a admira peisajul de toamna este dimineata devreme, si aceasta din cel putin doua motive: primul ar fi faptul ca astfel se evita aglomeratia de mai tarziu cu cozi aproape interminabile pentru vizitarea templelor si altarelor, iar un al doilea motiv ar fi faptul ca se poate contempla in liniste, in reculegere, intr-un loc separat de tumultul orasului.
Obiceiul admirarii frunzelor de toamna este unul stravechi in Japonia, fiind numit momijigari 紅葉狩り (garu, „a urmari”, „a vana”) mentionari ale sale fiind intalnite in poeme vechi. Inca din periada Heian (710-1185) membrii curtilor nobiliare obisnuiau sa iasa in natura in aceasta perioada a anului pentru a cauta inspiratie pentru poemele sau cantecele pe care le compuneau, sau pur si simplu pentru a aduna frunzele cele mai frumoase. Astazi, evident ca aceste practici nu mai sunt in uz decat poate pentru boemi; se profita mai degraba de ocazie pentru a face excursii in munte si la temple. Una dintre expresiile japoneze prin care se descrie un munte cu momiji este yamaga moeru 山が燃える, sau „muntele este in foc”, „muntele arde”, imagine care cu siguranta contrasteaza puternic cu frigul iernii ce trebuie sa vina; poate de aceea momijigari este atat de indragit.
Raspunzator in mare parte pentru spectacolul natural este artarul japonez sau momiji, care exista intr-o mare varietate de specii, fiind folosit adeseori in gradinarit, datorita varietatii formelor coroanei si ale frunzelor. Mai mult, culorile pe care frunzele le pot lua toamna sunt si ele diferite de la o specie la alta, mergand de la rosu aprins pana la auriu sau galben pal. Momiji a ajuns astfel sa denumeasca nu numai frunzele rosii de artar, ci intregul frunzis de toamna, si chiar si alte lucruri de culoare rosie: astfel, exista un verb momizu care inseamna „a colora (ceva) in rosu”, precum si un tip de mancare din ridiche japoneza rasa care se numeste momiji oroshi 紅葉卸し. O alta specie de artar japonez este kaede 楓 cu o varietate asemanatoare in colorit; icho 銀杏 este denumirea japoneza a copacului gingko, destul de raspandit in Japonia, ca de altfel in intreaga Asie, care in toamna are culoarea galbena. Kouyou este un fenomen care ii cuprinde in vraja lui pe toti japonezii, comparabil cu febra Craciunului din tarile occidentale. Chiar si peisajul urban face reclama shimbarilor din natura: decoratiile vitrinelor din magazine devin toate inspirate de culorile si formele toamnei si pana si mancarea din restaurante face trimitere la ceea ce se poate vedea in natura, ilustrand si sub aceasta forma proverbialul atasament al japonezilor fata de natura in desfasurarea ei sezoniera. Felul in care se desfasoara fenomenul este chiar urmarit cu atentie, astfel ca unul dintre reportajele emisiunilor de stiri din aceasta perioada urmareste si raporteaza pentru telespectatori traseul si transformarile frunzisului de toamna, la fel cu se intampla si in cazul infloririi florilor de cires. Aceste doua evenimente naturale sunt foarte importante pentru japonezi, intr-un fel definindu-le identitatea. Daca veti calatori in Japonia in oricare dintre aceste perioade vi se va spune despre fiecare ca e cea mai frumoasa a anului; nu se pot hotari nici ei, si daca veti avea norocul sa vedeti Japonia si toamna si primavara, poate ca nu va veti putea hotari nici voi...